Deoarece, mâine seară este revelionul, m-am gândit să îți dau câteva idei de meniu.Sunt rețete care se fac repede, cu ce ai prin frigider. Pentru a avea o masă îmbelșugată, începem cu salatele noastre tradiționale, sau mai puțin tradiționale. Salată de cartofi, la mine e nelipsită de pe masa de revelion. Poți să o faci cu maioneză (pe care o subțiezi cu iaurt și apă minerală), sau poți să o faci fără maioneză, contează că este o garnitură foarte bună la orice fel de carne sau, se poate servi și singură. Salata de vinete, draga de ea, nu poți să o uiți. Cea mai cea, dintre toate, salata de beouf, nu este revelion fără ea. Acum au apărut si alte salate, de exemplu cea mexicană. Cel mai important lucru e să faci ce îți place. Mie îmi plac ouăle umplute, în umplutură pun, pateu, salam sau șuncă, tocate cubulețe, și binențeles, în maioneză adaug iaurt grecesc, pentru că îi dă un gust acrișor, nu este grețos ca cele mâncate în copilărie. Friptura de porc sau mușchiulețul umplut (cu carne de la cîrnați, cu ce altceva), nu poate să lipsească de pe masă, Dacă pe lângă carne, la friptură, adaugi și 2-3 oase (de la coaste, sau de unde or fi), gustul fripturii e cu totul altul, binențeles nu uiți să pui ceapă și usturoi. Nu trebuie să o ții prea mult la cuptor, 40-50 de minute acoperită și încă 10-15 descoperită, la 190-200 de grade, nu vrei să ai o friptură uscată.Când o scoți din cuptor, acoper-o pentru încă 20 minute și apoi, poți să o tai. Nu uita de pește, pentru a trece prin anul ce vine ca peștele prin apă (ha,ha). Nu pregăti carne de pasăre, să nu „râșcâi”, scurmi, ca și pasărea, tot anul. Nu uita șampania, să ciocnești cu cei dragi.
Îți doresc un an mult mai bun decât, cel care a trecut. Să faci lucruri la care doar ai visat. Să fi sănătos, și cel mai important lucru, Să fi iubit. Sper că ai încercat, măcar una din rețetele mele, de reușit, sunt convinsă că ți-a reușit.
Și eu sper să fiu mai activă, pe blog, decât am fost în anul ce trece.
Să ne auzim, cu bine și un călduros „LA MULȚI ANI”