Orez cu lapte

          Ingrediente:

-1/2 l. lapte

-un praf de sare

-1 și 1/2 linguri de zahăr

-1/2 de cană de orez (90 gr.)

             Mod de preparare

    Într-o oală de 1 litru, pui laptele la fiert. Adaugi sarea, și când începe să fiarbă (trebuie să ai grijă să nu dea în foc, e greu de curățat de pe aragaz), adaugi orezul (pe care l-ai spălat înainte) și dai focul la mic. Orezul trebuie să fiarbă 20-30 de minute, din când în când amesteci în el ca să nu se prindă de oală sau să facă cocoloașe (orezul dacă nu este amestecat, se lipesc boabele și se fac cocoloașe). Când e gata, guști boabele să fie moi, adaugi zahărul, mai lași să fiarbă 2-3 minute și îl tragi de o parte. Fierbinte îl torni în castronele sau cănițe, pahare, ce vrei tu. Când e rece îl poți servi cu gem, cacao sau, așa cum e. Orezul, până se răcește, mai absoarbe lichid, de aceea dacă e prea gros (adică nu curge de pe lingură), mai adaugi puțin lapte înainte să pui zahărul. Sper că ți-a plăcut această rețetă, că de reușit, sunt convinsă că îți va reuși.

             Poftă bună. Aștept comentarii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *