Pui grill cu cartofi pireu și legume

           Ingrediente:

-un pui (cel mai mic pe care îl găsești)

-o căpățână de usturoi

-un cartof dulce

-1/4 dintr-un fenicul (fenel)

-o  ceapă

-1/4 dintr-un praz

-2-3 cartofi medii

-2-3 lingurițe sare

-1/2 linguriță piper

-o lingură ulei

        Pentru pireu

-4-5 cartofi medii

-1-2 lingurițe sare

-100 ml. lapte

-o lingură de smântână 

-o linguriță de unt

  Timp de preparare: 50 minute

                                          Mod de preparare

Rețeta de pui grill am mai scris-o, pentru cei care consideră că mă repet știu că am mai pus-o o dată, dar mai bine o mai scriu încă o dată decât să fac trimitere la altă rețetă. Oricum asta e puțin modificată. Speli puiul, după ce l-ai curățat de pene și puf, îl condimentezi cu sare și piper și lingura de ulei, (eu îl condimentez în aceeași tavă în care îl și prăjesc, încerc întotdeauna să am cât mai puține vase de spălat). Cureți cartofii inclusiv pe cel dulce, ceapa și prazul, le speli, ceapa o tai în patru, prazul în 2-3 bucăți, cartofii în patru, cartoful dulce în felii mai groase, și usturoiul în două pe mijloc . Pui în tavă suportul pentru pui grill, dacă nu ai ,pui o sticlă de pepsi sau bere (de sticlă și bine spălată), și bagi puiul pe ea. În tavă, sub pui , adaugi legumele (nu trebuie să le condimentezi pentru că toată grăsimea și sarea de pe pui se va scurge peste ele). Bagi tava în cuptorul incins la 240-250 grade, și lași 50  minute.  După ce pui tava la cuptor , cureți cartofii, îi tai cubulețe și îi pui la fiert cu 1-2 lingurițe de sare. după ce au fiert îi zdrobești (dacă îi faci cu mixerul să ai grijă că la început o  să fie cleioși, dar cum adaugi untul și celelalte o să se facă cum trebuie) , adaugi untul, laptele cald, puțin câte puțin, și smântâna. Dacă vrei poți să renunți la pireu, eu nu am făcut-o pentru că , în familia mea unii mănâncă cartofi la cuptor , alții nu, dar toți preferă dumineca pireul.

                                                                                                  Poftă bună, sper că ai reușit. Aștept comentarii.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *