Aventuri în restaurantele de pe malul mării Negre – continuare

                 După cum am spus, că voi continua, am revenit cu noi aventuri (mă rog, aventurile stomacului, saracul de el) de pe malul dragei noastre mări. Să nu îți închipui că am fost la nu știu ce restaurante de fițe.  Am încercat și mâncarea de la împinge tava, cred că ști ce e, mă rog, ei spun că tot restaurant e dar, se înșeală. Cel puțin acolo ști că mâncarea e destul de proaspătă, pentru că, dacă am ajuns după ora 21, multe dintre feluri nu mai erau, ni s-a spus că s-au terminat. De aceea presupun că măncarea e  proaspătă. Prețurile nu erau foarte mari, în jur de 30 lei de persoană, nici foarte mici. În alte restaurante erau de 50 lei de persoană, vorbind efectiv de mâncare nu și băutura. Cel puțin la aceste ,,restaurante.. ști la ce să te aștepți, și poate unele îți întrec așteptările. Fiind dezamăgiți de restaurantele de la noi, am hotărât să mergem într-o zi la bulgari. Am auzit de la mai multe cunoștințe că acolo e raiul pe pământ (mă rog), că mănânci căt vrei la bani puțini. Dezamăgire totală. Porțiile erau mai mici decât la unele restaurante de la noi, mâncarea bună, nu te dă pe spate, și prețurile foarte mari. Am plătit în jur de 80 lei de persoană, în condițiile în care nu pot să spun că ne-am ghiftuit. Ne-am întors la cherhanaua din Venus (nu am reținut cum o chezmă, dar era pe un lac), norocul nostru că am descoperit-o, și am continuat să mâncăm acolo până am plecat. Nu am înțeles de ce se numesc restaurante foarte multe din locațiile unde am fost, ar trebui să se numească taverne, sau bistrouri (ca în Franța de exemplu), și atunci așteptările clienților ar fi altele. Aș fi curioasă să aflu căte comentarii primesc pe zi cei de la așa zisele restaurante, vizavi de mâncare și servire. Nu înțeleg pe ce criterii fac angajările cei care dețin aceste localuri. Probabil după sloganul ,,la-s că, mulți văd, puțini pricep,,. Dar să fim optimiști și să vedem partea frumoasă a lucrurilor, ne-am bucurat de mare, de valuri (de care mi-a fost foarte dor), și poate anul viitor va fi mai bine. Îți mulțumesc că ai avut răbdare să citești tot (cel puțin sper că ai citit tot, ha, ha), ai grijă unde mănânci și ce mănânci. Reclamațiile la sfârșitul mesei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *